Limitări aduse exercițiului drepturilor omului în contextul pandemiei

În data de 11 martie 2020, Organizația Mondială a Sănătății (OMS) a făcut anunțul care avea să schimbe modul în care ne desfășurăm viața fiecare dintre noi, declarând pandemie (= epidemie extinsă pe teritorii largi).

Ca urmare a deciziei de a declara pandemie, dar și după modelul altor state afectate, la data de 16 martie 2020 a fost instituită starea de urgență pe întreg teritoriul României prin Decretul Președintelui României nr. 195/2020, prelungită ulterior prin Decretul Președintelui României nr. 240/2020.

Starea de urgență este definită în O.U.G. nr. 1/1999 ca fiind „ansamblul de măsuri cu caracter politic, economic, social și de ordine publică, instituit în întreaga țară sau în anumite zone ori în unele unități administrativ-teritoriale, în următoarele situații: a) existența unor amenințări la adresa siguranței naționale sau democrației constituționale, ceea ce face necesare apărarea instituțiilor statului de drept și menținerea sau restabilirea stării de legalitate; b) iminența producerii ori producerea unor dezastre, ceea ce face necesare prevenirea, limitarea și înlăturarea efectelor acestora”.

Așadar, premisele pentru instituirea stării de urgență existau, în contextul în care tot mai multe state europene începeau să se confrunte cu răspândirea, pe scară largă, a infectării cu noul coronavirus.

Unul dintre cele mai importante efecte ale instituirii stării de urgență este posibilitatea statului de a adopta măsuri derogatorii în ceea ce privește drepturile omului.

Măsurile derogatorii, diferite de simplele ingerințe (care pot exista în situații normale), au fost definite în doctrina de specialitate ca fiind limitări severe ale drepturilor omului, din perspectiva sferei destinatarilor, a gravității lor ori a duratei acestora, măsuri ce pot fi adoptate în situații excepționale, având ca scop restabilirea normalității într-o societate democratică. Chiar și în acest context, măsurile trebuie să fie justificate, proporționale cu scopul urmărit și aplicate în mod nediscriminatoriu.

Art. 53 din Constituție este cel care prevede posibilitatea restrângerii exercițiului unor drepturi și libertăți în astfel de situații, dar, cum România este parte la tratate internaționale în materia drepturilor omului, devine incident și art. 20 din Constituție.

Conform acestui text din Constituție, în caz de conflict între dispoziții cuprinse în legile interne și cele cuprinse în pacte și tratate în materia drepturilor omului, vor prevala reglementările internaționale – cu excepția cazului în care Constituția ori legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

În esență, aceste instrumente internaționale la care se face referire în Constituție sunt Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice și Convenția europeană a drepturilor omului. Ambele tratate conțin prevederi similare în legătură cu posibilitatea limitării drepturilor omului.

În ceea ce privește Convenția europeană a drepturilor omului, aceasta stabilește limitele în care statele pot adopta măsuri derogatorii, la art. 15, statuând că acestea sunt permise „în măsura strictă în care situația o cere și cu condiția ca aceste măsuri să nu fie în contradicție cu alte obligații care decurg din dreptul internațional”.

De asemenea, art. 4 paragraful 1 din Pactul internațional cu privire la drepturile civile și politice prevede condițiile care trebuie îndeplinite pentru ca statele părți să poată adopta măsuri derogatorii, respectiv când „un pericol public excepțional amenința existența națiunii și este proclamat printr-un act oficial.

Având în vedere faptul că aplicarea acestor instrumente internaționale va prevala, după cum statuează, în mod expres, art. 20 alin. (2) din Constituție și interpretând coroborat textele citate, rezultă că în lipsa declarării unei situații excepționale (în acest caz, starea de urgență), printr-un act oficial, statele nu pot adopta măsuri derogatorii în ceea ce privește exercițiul drepturilor omului.

După cum știm, în Decretul Președintelui României nr. 195/2020 privind instituirea stării de urgență pe teritoriul României, au fost prevăzute limitări ale exercițiului unor drepturi ale omului, puse în aplicare, prin ordonanțele militare subsecvente.

Deși există în doctrina constituțională și opinia conform căreia o astfel de limitare poate fi făcută doar printr-o lege adoptată de Parlament (opinie bazată pe interpretarea art. 53 din Constituție), opinia majoritară este, totuși, în sensul de a considera constituționale aceste limitări.

Au existat însă, chiar anterior instituirii stării de urgență, diverse hotărâri ale Comitetului Național pentru Situații Speciale de Urgență prin care acesta a adoptat măsuri derogatorii cu privire la drepturile omului:

• Au fost suspendate toate cursele aeriene către și dinspre Italia, în perioada 09 – 23 martie 2020;
• Obligația cetățenilor români care se vor îmbarca din Italia, China, Iran și Coreea de Sud către România, cu escală, de a intra în carantină sau autoizolare pe teritoriul țării noastre;
• Interzicerea manifestațiilor publice sau private cu un număr mai mare de 1000 de persoane;
• A fost instituită obligația pentru operatorii aerieni de a nu permite îmbarcarea persoanelor de altă cetățenie decât cea română care vin către România, cu escală, din Italia, China, Iran și Coreea de Sud;
• Suspendarea procesului de învățământ preuniversitar, în perioada 11 – 22 martie 2020;
• Obligația intrării în carantină sau autoizolare la domiciliu a cetățenilor români sosind din Italia, pe cale rutieră sau feroviară, începând cu data de 09 martie 2020.

Toate aceste măsuri derogatorii, privind libertatea de întrunire, libertatea de circulație, libertatea individuală ori dreptul la instruire (învățătură) au fost adoptate prin acte administrative, nicidecum prin lege, așa cum impune art. 53 din Constituție, și înainte de instituirea stării de urgență pe teritoriul României.

Deși scopul adoptării măsurilor a fost unul întemeiat, respectiv protejarea sănătății publice, modul în care acestea au fost adoptate este unul vădit neconstituțional și perpetuarea unei asemenea practici lasă loc abuzurilor.

Din data de 16 martie 2020, fiind instituită starea de urgență și notificate organismele internaționale cu competențe în monitorizarea implementării tratatelor, măsurile derogatorii au putut fi adoptate într-un cadru constituțional.

În contextul actual, când se vorbește tot mai mult despre relaxarea măsurilor impuse, sunt necesare câteva precizări ce vizează exercițiul drepturilor omului:

În primul rând, autoritățile au anunțat că exercițiul drepturilor restrânse va fi redobândit gradual. Aceasta înseamnă că, deși relaxate, limitările drepturilor omului nu vor ajunge la stadiul de simple ingerințe, ci vor rămâne măsuri derogatorii, ceea ce face necesară, în continuare, existența stării de urgență.

În al doilea rând, în ipoteza în care la data de 15 mai 2020 starea de urgență va înceta, în mod obligatoriu, trebuie să înceteze și măsurile derogatorii în totalitate, pentru a respecta cadrul constituțional în materia drepturilor omului.

În al treilea rând, dacă, dimpotrivă, se dorește menținerea anumitor măsuri derogatorii, starea de urgență trebuie prelungită, iar măsurile relaxate în același mod în care au fost instituite, prin ordonanțe militare, dacă nu chiar prin lege.

—– În funcție de evoluția situației, noile măsuri adoptate vor face obiectul unor articole viitoare. —–

Pentru detalii, informații și/ sau suport, ne puteți scrie la adresa office@psbh.ro
Articol realizat de colega noastră avocat Valentina Pință

Scris in: Drept administrativ, Dreptul muncii