Un partener de încredere și cele mai bune soluții pentru problemele tale – asta vei găsi întotdeauna la PSBH. Încă din anul 2010, PSBH Popescu, Nicolau și Asociații oferă servicii de consultanță juridică, asistență și reprezentare la standarde înalte, pentru toate categoriile de clienți și pentru probleme din majoritatea ramurilor de drept. Credem în libertate și echilibru, două dintre valorile care ne ghidează activitatea zi de zi, iar relațiile cu clienții noștri se dovedesc de cele mai multe ori a fi parteneriate de lungă durată. Ne place să spunem că avem o datorie socială pentru cei drepți, suntem ambițioși și nu ne dăm bătuți până ce nu găsim cele mai inovative soluții pentru clienții noștri.

Echipă formată din specialiști

Echipa PSBH este formată din specialiști în diferite ramuri de drept, acesta fiind unul dintre cele mai mari avantaje ale noastre. Uneori, o problemă juridică este atât de complexă încât necesită păreri ale mai multor avocați sau consultanți. Noi facem acest proces mult mai eficient pentru că avem printre noi specialiști în tot felul de probleme juridice, cu experiență și care au un nivel înalt de creativitate – nicio problemă nu ne poate doborî, nici măcar acea situație care pare imposibil de soluționat. Profesionalism, dedicare și implicare 100%, creativitate și inovație – toate acestea sunt caracteristicile unei echipe puternice, pe care o poți găsi doar la PSBH!

Rată de succes de peste 80%

În cei peste 10 ani de activitate am avut parte de cazuri diverse din toate ramurile dreptului, mai mult sau mai puțin complexe. Ne-am implicat la fel de mult în toate cazurile, indiferent de nivelul de complexitate și am încercat să dăm totul pentru a obține un rezultat favorabil pentru clientul nostru. Astăzi ne putem lăuda cu o rată de succes de peste 80% în cazurile pe care le preluăm, iar acest lucru se datorează într-o mare măsură spiritului de echipă și a orientării către rezultate.

Îndrumare profesională și mentorat

De-a lungul timpului s-au alăturat echipei noastre mulți avocați stagiari care și-au dat tot interesul să acumuleze informații și să câștige experiență, implicându-se în toate cazurile pe care le-am preluat. Ne place să credem că suntem buni formatori de avocați, iar toți cei care doresc să profeseze în acest domeniu se vor bucura întotdeauna în cadrul echipei noastre de îndrumare profesională și mentorat, de cele mai bune sfaturi venite din partea celor mai buni specialiști.

Te așteptăm cu cele mai bune sfaturi juridice și cu cele mai bune soluții pentru problemele tale pentru că la PSBH transformăm situațiile imposibile în oportunități!

Ne place să credem despre noi că suntem buni formatori de avocați, oferind îndrumare profesională și mentorat tuturor membrilor echipei care demonstrează că își doresc cu adevărat să performeze în acest domeniu.

Job-uri disponibile

DOMENII DE PRACTICĂ

SERVICII JURIDICE

SERIVCII TAX & HR

Meniu